Rasele de ciobănești românești au dobândit o oarecare rezistenţă naturală la boli, sunt rase viguroase, puternice, robuste, perfect adaptate condiţiilor de mediu şi care prezintă rareori probleme de sănătate.
Totuşi dintre bolile cu determinism genetic putem aminti displazia coxo-femurala (de şold) și displazia de cot care, deşi destul de rar întâlnite în forme grave, mai apar la unele exemplare. Displazia de șold este o afectiune întâlnită la toate rasele canine indiferent de talie, aceasta determină o anomalie, o instabilitate şi o soliditate redusă a articulaţiei coxo-femurale. Boala se manifestă prin modificări de aplomb şi şchiopături, iar din punct de vedere radiologic printr-o cooptare necorespunzătoare a capului femural în cavitatea acetabulară. La tineretul canin, dupa vârsta de 6 luni se poate efectua o examinare specifică care să confirme sau să infirme această boală genetică a articulaţiilor. Sentinţa definitivă, urmează a fi dată după vârsta de 14 luni, dacă rezultatele sunt neconcludente. De cele mai multe ori, exemplarele suferinde sunt eutanasiate sau operate şi ţinute la regim special toata viaţa, asta şi în funcţie de gradul de avansare al acestei maladii.
Exemplarele din rasele mari sunt predispuse şi la torsiunea stomacală, de aceea primesc hrană corespunzătoare în mod regulat în cantităţi bine determinate, iar după hrănire trebuie urmat un anumit ritual în care patrupedul digeră hrană şi se odihneşte. Torsiunea stomacului poate fi precedată şi de dilataţia acută a acestuia şi este o consecinţă directă a ingerării de mari cantităţi de hrană şi/sau apă într-un interval scurt de timp, iar înghițirea de aer din cauza hiperventilaţiei contribuie la înlănţuirea evenimentelor dezastruoase pt câine. Relaxarea pereţilor abdominali şi acumularea de lichid şi aer duce la pierderea tonicităţi stomacului, iar destinderea ligamentelor gastro-hepatic şi hepatoductul permite răsucirea stomacului. Pentru a ajunge la torsiune completa, trebuie parcurse 4 etape şi cu cât se observa mai repede simptomele specifice acestui accident, cu atat cresc şansele ca patrupedul să fie salvat. Simptomele constau în dilatația rapidă a abdomenului, dureri la atingere, eforturi de vomă, hipersalivaţie, eliminarea unei spume albicioase şi apar chiar dificultăţi în circulaţia sanguină care pot duce la insfuficienţă renală acută. Metodele de tratament când ne confruntăm cu un caz de torsiune, constau în intervenţii chirurgicale, sondare gastrică sau puncţii stomacale.
Atrofia retiniană progresivă se întâlneşte la majoritatea raselor de câini şi se întâmplă să apară foarte rar şi la Ciobăneștii Românești. Cauzele orbirii sunt numerose, de cele mai multe ori sunt reprezentante de afecţiuni oculare sau de ordin general, iar uneori apar pe fond genetic. Medicul veterinar poate efectua teste şi verificări astfel încât să se depisteze din timp gradul de orbire şi să se conceapă un tratament eficient care să împiedice orbirea completă.
La Mioritic, spre deosebire de celelalte soiuri canine, blana trebuie să fie îngrijită mereu pentru a nu forma pâsle sub care să se stabilească paraziţii odată intraţi, ori să se ascundă diverse leziuni dermatologice, eczeme umede sau uscate, furfură, descoamări ale pielii din cauza neaerisirii ș.a. . Se ştie că Ciobăneștii Românești din cauza anatomiei pavilionului urechii și a poziției căzute a acestuia, sunt predispuşi la otite în primul rând din cauza echilibrului fragil al florei microbiene specifice și neaerisirii corespunzătoare, deci igiena urechilor este de asemenea foarte importantă şi necesită o atenţie specială: trebuie curățate periodic şi investigate de medicul veterinar cu fiecare ocazie.
Deşi au un sistem imunitar mai mult sau mai puțin puternic depinzând foarte mult de specificul fiecărui individ, ciobăneștii românești trebuie vaccinaţi şi deparazitaţi periodic şi trebuie protejați de bolile infecto-contagioase (parvoviroză, jigodie, coronaviroză, laringotraheită infecțioasă ) deoarece acestea se răspândesc foarte repede în mediul infestat care ne înconjoară. De asemenea, preocuparea pentru leptospiroză și rabie, două zoonoze extrem de periculoase pt om, trebuie să existe constant, iar animalele să fie vaccinate conform legii.
Trebuie prevenită şi trebuie să existe o preocupare constantă cu privire la dirofilarioză, o boală parazitară foarte periculoasă transmisă de anumite specii de ţânţari.
În general, Ciobăneștii Românești nu prezintă probleme deosbite de sănătate şi cu un minim de preocupare pot fi întreținuți în formă maximă. Dacă vă doriţi un câine mare, puternic, devotat şi rezistent, cu instinct de pază, iubitor cu familia şi copiii, un exemplar din oricare rasă canină națională reprezintă alegerea potrivită (poate cu un plus pt Mioritic) . Achiziționarea unui Ciobănesc Mioritic implică din partea dumneavoastră o importantă responsabilitate deoarece familia dumneavoastră s-a mai lărgit cu încă un membru şi sunteţi răspunzător pentru buna dezvoltare, educația şi sănătatea acestuia.
De remarcat este şi faptul că acești câini aparțin uneia dintre cele mai frumoase rase naționale care merită atenţia şi grija noastră. Informați-vă din timp cu privire la standardul raselor autohtone şi orientaţi-vă spre crescătorii recunoscuţi de Ciobănești Românești. Participaţi la manifestaţiile chinologice pentru a vedea pe viu astfel de exemplare şi pentru a vă forma o părere nemijlocită despre rasa care este mai aproape de preferințele dumneavoastră și ale familiei.

