FORUM CIOBĂNEȘTI ROMÂNEȘTI

COPOIUL ARDELENESC - O parere personala ...
de prof.ing. Drăgan Florin

FCI : "Group 6, Section 1.2 Erdelyi Kopó este o rasă veche maghiară "... De ce in standard scrie "Erdélyi kopo"? Este un "hungarian scenthound" ? Copoi unguresc ? De ce sa-i spui rasei ardelenesc sau de Transilvania daca s-ar fi format in alta parte (Ungaria) decat aici in Romania? Exista izvoare istorice care confirma faptul că dacii foloseau rase de câini specializate pentru păstorit şi vânătoare, lucru care se va perpetua şi după dispariţia statului dac, este demonstrat indubitabil de documentele epocii. Iată ce ne spune poetul Marţial (40-104): „...A câinilor pradă este iepurele...copoiul dac să nu se teamă de armele împăratului”.
Cucerirea Daciei în anul 106 şi integrarea sa în lumea romană, proces care stă la baza formării poporului român şi a limbii române, are urmări importante şi în ceea ce priveşte subiectul pe care îl dezbatem. Iată ce spune Mircea Eliade referitor la acest proces: „...este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i înfrângă definitiv pe daci, ...a fost poporul roman...”.

Cercetările istorico-arheologice au pus în evidență că acest tip de caine exista in Europa cu mult timp inainte de venirea triburilor ungare în Europa (secolele 7-10). Fresca palatul de la Tiryns (Grecia antica) una dintra primele fresce cu caini de vanatoare. Xenofon 430-354 i.e.n, istoric, filozof, general de armata descrie in lucrarea sa "Cynegeticus", cea mai veche lucrare despre vanatoarea cu caini, mai multe tipuri de caini printre care si tipul copoi. In Grecia inca se mai pastreaza o rasa care seamana izbitor de mult cu copoiul ardelenesc “Hellinikos ihnilatis” F.C.I. nr.214. Acest tip de copoi s-a pastrat in zona balcanica impus fiind de stilul de vanatoare si teren, el este strămoșul copoiului ardelenesc și celorlalte rase de copoi ale țărilor din Europa Centrală și de Est, precum copoiul austriac, slovac, polonez și a copoilor din Balcani. Caracteristicile i s-au format de-a lungul secolelor în condiții specifice de climă, relief și de vânătoare. Mână și oprește excelent, poate fi folosit pentru căutare și alte scopuri tipice pentru limier. Cu simțul olfactiv deosebit de dezvoltat, este în stare să caute perseverent pe urmă rece, pe urmă proaspătă, chefnește caracteristic, iar în timpul goanei latră pe un ton înalt, răsunător, audibil la distanțe mari. În timpul vânătorii, răpitoarele cu păr de statură mai mică sunt prinse și sugrumate, vânatul mare mânat și oprit. Latră persistent vânatul oprit sau rănit. Consider ca trebuie luat în considerare clasificarea internațională, de specialitate, FCI în 10 grupe divizate în secții. Există și alte clasificări oficiale, enumerate pe aceeași pagină, de ex. the Kennel Club (UK).

Mai contează cercetările genetice, în caz că avem acces la referințe de acest gen. Că rasele Hellinikos ichnilatis și bracul ardelean arată la fel, fiind aproape confundabile, se vede din însăși clasificarea FCI. Ambele rase fac parte din grupa 6 - hellinikos din secția 1.2, standardul 214, iar bracul maghiar din grupa 7, secțiunea 1.1. NR. 57 și 239 secția 1. A se vedea și clasificarea câinilor "scent hounds": chiens courants ((de chasse, d'arrêt și de rapport). Dar rasa bracului transilvănean are diverse denumiri internaționale cu adaosul "ungar", indiferent dacă numele principal e scent hound, laufund, braque sau Transylvanian scenthound. Acest caine s-a dezvoltat aici in Balcani, precum copoiul slovac, croat, sarbesc sunt la fel, este un tip de vanatoare Balcanic. În Ardealul de Nord, în anii 1940, acest copoi a făcut parte din dotarea unităților de jandarmi ("jandarmi cu pană de cocoș" la pălărie), ceea ce, în perioada postbelică, a fost defavorabil pentru renumele acestei rase. În legile referitoare la vânătoare apărute în România în anii 1921, 1932, 1947, rasa a fost declarată "fiară răpitoare" (Legea din 1947/2, art. 8, alin. j), această rasă fiind pe cale de dispariție. Între anii 1944 și 1969 nu a fost înregistrat niciun cuib. Potrivit evidențelor FCI, rasa s-a stins total. Totuși în mâna vânătorilori țărani au mai rămas câteva exemplare. În anii 1960 Lajos Győrffy, medic veterinar al Federației Maghiare a Vânătorilor, și biologul Tamás Fodor au căutat în Ungaria exemplare pursânge pentru revitalizarea rasei, dar nu au gasit. In continuare au cautat și în Transilvania, în Sighet au ajuns la Petru Nistor care avea 7-8 copoi ardelenești rasă pură. De la el au fost cumpărați doi căței și duși la grădina zoologică din Budapesta. Ulterior au găsit și alți copoi ardelenești de rasă pură.

Legenda lui Dragoș-Vodă, voievod român din Maramureș, considerat întemeietor al Moldovei si a catelei Molda : Iata ce spune aceasta legenda pe scurt : Într-o zi, se porni la vânătoare, prin niște codri mari, cu haita de câini. Într-un târziu, câinii dibuiră un fel de taur sălbatic, pe care îl fugăriră o zi și o noapte. Fiecare câine a căzut mort de oboseală, numai o cățea a mai alergat după bour : Molda. Salbatica fiara ajunge pe malul unui râu mare și se arunca să treaca gârla înot. Cățeaua se aruncă și ea, dar puterile nu o mai ținură... Văzând pierzania bietei cățele Molda, Dragoș-Vodă, asvârli după bour ghioaga care îl izbi drept în creștet. Ca semn de izbândă, luă capul bourului pe care îl făcu stema Moldovei. Moldova a luat numele de la Molda, cea care a dus bourul spre pierzani. De asemeni vezi si Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche.

https://youtu.be/hv47vq-bSCY
Colindul asta frumos surprinde o vanatoare a unui voinic care foloseste un cal,un ogar s-un vanar șoimiu.

Stim ca la curtile domnesti romanii,in evul mediu au avut si ogari si șoimi de vanatoare,avem izvoare istorice care le atesta pe amandoua.

Colinzile romanesti(bătrânești)sunt deosebit de vechi,avem vanarea bourului,care a disparut undeva pe la 1400-1500,sunt numite colind de vanator sau de june(se canta in casele cu feciori,juni neinsurati).

"Ș-un vânar șoimel ",e surprinsa vanatoarea ca si in Mongolia

https://youtu.be/S9AafR0m6_w

https://youtu.be/Sj0Bze52e6U

Copoiul ardelenesc (Copoiul Romanesc)versus Transylvanian Hound/Erdelyi Kopo ( Hungarian Hound)
Izvoare si istorie ...

O altă rasă prăsită de români a fost copoiul, al cărui nume a trecut în onomastică, încă din prima jumătate a secolului al XIII-lea. Aşa ne explicăm şi documentul moldovean din 4 iulie 1586 prin care Dumitru din Pidecăuţi răscumpără o ocină de la Copoiuco, acesta din urmă fiind probabil crescător de copoi. Ogarii din Ţara Românească sunt scumpi şi foarte mult apreciaţi chiar în Imperiul Otoman, care avea pe vremea aceea ogarii socotiţi cei mai buni din lume. Un document de la 5 ianuarie 1609 ne aminteşte de Ogărariul care vânduse două pogoane de vie unui oarecare Stepan.
La 23 august 1823 marele vizir es-Seid-Ali confirma domnului Grigore al IV-lea Ghica primirea, printre altele şi a celor 12 câini, care au fost prezentaţi sultanului şi predaţi ogeacului ogarilor, ceea ce dovedeşte calitatea lor, dacă au reuşit să-l impresioneze pe padişah. Probabil că i-au plăcut mult sultanului Mahmud al II-lea, deoarece printr-o altă scrisoare care a urmat din partea marelui vizir es-Seid Ali paşa, cerea domnului să expedieze în grabă un număr cât mai mare de ogari, fiind foarte necesari pentru alaiul împărătesc cu ocazia bairamului.
Dar nu numai ogarii din Ţara Românească erau apreciaţi în Imperiul Otoman. Printr-o scrisoare din 11 august 1824 acelaşi es-Seid Ali mulţumea pentru cei doi prepelicari dăruiţi de Ghica. Nici câinii din Moldova nu erau cu nimic mai prejos decât cei din Ţara Românească.
În decembrie 1751, Des Alleurs, ambasadorul regelui Ludovic al XV-lea al Franţei la Constantinopol, scria lui Linchoult, secretar al domnului moldovean Constantin Racoviţă (1749-1753), rugându-l să-i procure patru ogari de soi spre a-i trimite regelui său, iar după aceea însărcinează pe Deval, interpretul, ambasadei, să mai ceară încă doi. Aflând de această cerere şi părându-i-se prea puţin, Constantin Racoviţă îi dăruieşte 12 ogari, „6 de parte bărbătească şi 6 de parte femeiască”, plus două butoaie de vin alb şi două de pelin roşu de Odobeşti, un butoi cu vin de Cotnari de trei ani şi două cu o mie de mere domneşti pentru iarnă. Darul a fost îmbarcat la 30 august (10 septembrie) 1752 la Galaţi, pe corabia căpitanului Manolache Cuingi-Oglu, împreună cu Leonardo, sluga însoţitoare, ajungând la Constantinopol după 35 de zile pe mare. Iată aşadar, că cei mai puternici şi rafinaţi suverani europeni importau în canisele lor, câini selecţionaţi şi prăsiţi de către români. Dacă ei nu ar fi avut o calitate superioară şi nu ar fi fost ştiinţific obţinuţi nu s-ar fi riscat impurificarea unor crescătorii vechi de secole la curţile Europei.
Un alt cap încoronat, admirator şi propietar al ogarilor din Principate, este principele Transilvaniei Gheorghe Rakoczi I. Ogarii importaţi de aici erau foarte reuşiţi din punct de vedere calitativ, dar şi foarte scumpi. M.Debreczeni a cumpărat în 1591 un astfel de câine cu 125 de florini, sumă uriaşă dacă un cerb vânat costa 1 florin. Din nefericire în anii care au urmat, cu nesfârşitele războaie ruso-austro-turce purtate pe teritoriul românesc, cu periodicele ocupaţii străine, urmate de pauperizarea accentuată a Ţarilor Române, această rasă apreciată de ogari atât de veche a dispărut. Aceeaşi soartă ar fi avut-o şi copoiul dacă nu ar fi fost salvat de chinologii maghiari, după cel de-al doilea război mondial, în vremuri de cruntă ocupaţie sovietică. O altă rasă foarte folosită, dar importată de această dată în spaţiul românesc a fost bracul, răspândit în a doua jumătate a sec al XVI-lea. Astfel în anul 1558 soţia marelui nobil Battyany cerea, palatinului Ungariei, un brac, deoarece are vânat mult dar nu-l poate prinde, iar soţia grofului Gheorghe Bebek ieşea la vânătoare cu 20-30 de braci bine dresaţi.

O frumoasa lectie de istorie!Multumim!!!
Ceea ce imi pare ciudat e ca zona Olteniei nu iasa in evidenta deloc cu vreun soi de caine,in zona Munteniei avem Corbul,care cred ca e venit o data cu popoarele peceneg,cuman.

Cainii ciobanesti in Tara Romaneasca(Oltenia-Muntenia)au fost adusi de Mocanii care au intemeiat satele cu specific ciobanesc din Oltenia-Muntenia.

Un caine care a avut o folosinta(ciobanie/vanatoare)nu dispare asa usor,cu siguranta ceva corcituri(intr-o oarecare stare de metisare) trebuie sa mai fie, a acelor ogari,prin curtile oamenilor,dar omul de rand nu-i recunoaste.

Multumesc. Sunt izvoare istorice cu valoare ... dar care din pacate sunt fie uitate, fie nestiute ... Si , tot din pacate, altcineva profita de aceasta situatie ...