Din negurile vremii, alături de om a stat întotdeauna câinele, care i-a fost tovarăş şi sprijin în cele mai grele încercări. Câinele este singurul animal care descinde dintr-o fiară care a fost îmblânzită prin metode care se bazau pe afecţiune, respect şi simpatie reciprocă (om-lup/câine) şi nu prin cele care se bazau pe profit. Altfel spus prin câine, prima fiinţă îmblânzită, individul şi-a obţinut o parte din umanitate argumentul suficient fiind acela că este singurul animal de suflet al omului.

         Progresul umanită ţii se datorează, în primul rând , caracteristicilor noastre definitorii, dar anvergura, amploarea, dinamismul, rata evoluţiei ar fi fost zădărnicită, iar unele etape chiar imposibile dacă nu ar fi existat câinele ciobănesc.

         România deţine, protejează şi dezvoltă în momentul actual 4 rase endemice de ciobăneşti, care s-au format din necesitate şi au rezistat datorită calităţilor lor: Ciobănescul Românesc Mioritic, Ciobănescul Românesc Carpatin, Ciobănescul Românesc de Bucovina şi Ciobănescul Românesc Corb. Aceste 4 rase sunt diferite între ele, iar Ciobănescul Mioritic iese în evidenţă prin roba sa lungă şi bogată cu aspect lânos.
         Deşi prezenţa strămoşilor acestor câini şi a ciobăneştilor actuali este de veacuri pe meleagurile româneşti, este îmbucurător că, în ultimul timp, se observă o preocupare accentuată în legătură cu viitorul acestor comori naţionale. În acest sens, s-au făcut eforturi şi paşi importanţi în drumul spre omologarea internaţională încă din epoca interbelică şi s-a continuat cu toată perioada care a urmat după anul 1981 pentru ca, în sfârşit, în anul 2005 să se concretizeze strădania crescătorilor şi pasionaţilor de Mioritic şi a Asociaţiei Chinologice Române, precum şi a „Mioritic Club din România” şi a Comisiilor special concepute. Astfel, la data de 13.07.2005 rasele Ciobănesc Românesc Mioritic şi Ciobănesc Românesc Carpatin au fost recunoscute provizoriu pe plan internaţional de către Federaţia Chinologică Internaţională, urmând ca după scurgerea celor 10 ani de selecţie şi de stabilizare a raselor, acestea să fie reexaminate şi dacă totul este în parametri normali să fie recunoscute definitiv.

         Această reexaminare şi recunoaştere definitivă ar putea fi obţinută cu 3 ani mai devreme cu ocazia Campionatului European de la Bucureşti desfă şurat în toamna anului 2012 în 5-7 octombrie unde vor fi prezenţi responsabilii şi comisia FCI cu privire la rasele româneşti. Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de prezenţa unui număr cât mai mare de exemplare de calitate şi toţi cei care sunt dispuşi să facă un minim de efort în acest sens pot accesa www.ach.ro pentru o informare completă în vederea participării la Campionatul European care va fi precedat de circuitul „Euromania”, cu startul la Târgu Mureş, în cadrul deja consacratului „Dracula Golden Trophy”.

         De asemenea, şi Ciobănescul de Bucovina a fost omologat provizoriu pe plan internaţional în anul 2009, iar Ciobănescul Românesc Corb fiind la început, a fost omologat naţional şi îşi va urma cursul firesc spre recunoaşterea internaţională.
         Ciobănescul Românesc Mioritic se bucură de o popularitate crescută în România, dar şi în afara ţării, graţie aspectului său deosebit şi a caracteristicilor sale psihice. Acest câine a fost selecţionat dintr-o rasă naturală existentă în Carpaţi, principalul motiv fiind utilitatea. Mioriticul are nişte scopuri bine determinate având în vedere că s-a format şi dezvoltat în spaţiul carpato-danubiano-pontic, o regiune a Europei dominată de munte în care lighioanele sălbatice mişunau în păduri seculare, pe pământuri înţelenite şi pustietăţi. Populaţia autohtonă, muncitoare, nu se putea dispensa de aceşti câini ciobăneşti care îi protejau viaţa, avuţia, pământul cultivat, gospodăria şi turmele de posibilii prădători indiferent dacă aceştia erau urşi, lupi, râşi sau bandiţi puşi pe hoţie şi distrugere din diverse motive.

         Ciobănescul Românesc Mioritic îşi are originea la stână în păstoritul sedentar şi cel transhumant şi a rezistat valurilor vremii datorită ciobanilor, a condiţiilor economice şi de mediu. Acest câine plin de nobleţe şi-a îndeplinit sarcinile cu brio dovada fiind şi faptul că Mioriticul a reuşit să-şi facă loc în literatura universală, fiind amintit în legende, doine şi balade, dând astfel dovadă de continuitate pe teritoriul ţării noastre. Într-o variantă a unei balade de tipul celei consacrate lui Dobrişan, sunt înfă ţişaţi câinii ciobanului bogat:

„câini mocani,/ câini vlăjgani,
lăţoşi/ şi miţoşi,
tare când lătra/ zare fremăta,
când se repezea/ spaima-n om băga
trei zile şi ceva.”