Un nou articol care are în vizor promovarea Ciobănescului Românesc Mioritic a fost publicat în revista "Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară" - Cluj-Napoca. În acest material am oferit informaţii noi despre Campionatul European de la Bucureşti, circuitul "Euromania" precum şi ultimele noutăţi despre studiul genetic legat de caracterizarea la nivel molecular a raselor de Ciobăneşti Româneşti.
În scrierea pe care am publicat-o am dat informaţii despre cum puteţi sprijini şi dumneavoastră evenimentul din toamnă organizat de Asociaţia Chinologică Română.
Aceste pagini reprezintă începutul unei serii mai lungi despre specificul rasei, cu informaţii care vor fi publicate treptat.
Aştept păreri, comentarii despre conţiutul materialului.
Lectură plăcută !
Azi la facultate am primit si eu ziarul de la o colega.....era foarte incantata ca a gasit un articol cu Mioritici si a venit in graba sa mi-l arate.....mare i-a fost dezamagirea cand i-am spus ca stiam de articol si ca-l citisem..
Andrada Alb wrote:Azi la facultate am primit si eu ziarul de la o colega.....era foarte incantata ca a gasit un articol cu Mioritici si a venit in graba sa mi-l arate.....mare i-a fost dezamagirea cand i-am spus ca stiam de articol si ca-l citisem..
Ce ai primit tu e continuarea la telenovela Prima parte sigur ai vazut-o in iunie
Mulţumesc pentru încurajări. Aş dori să apară şi alţii cu astfel de iniţiative deoarece în timp, promovarea Mioriticului va căpăta amploare dacă vin şi mai mulţi oameni cu idei noi. Efectul materialelor de acest fel va apărea în timp, peste câţiva ani, de aceea este important să existe cantitate acum, iar informaţia sa fie corectă.
Continuarea articolului din iunie poate fi lecturată mai jos:
Foarte frumoasa povestea. Pare caine serios Barac, mioritic tipic vremurilor apuse.
Nu mai sunt nici Cânii bătrâni
Iar poienile-s pline spini
Nu mai e nici Florica
Mândră mai purta clopoțica
Multe trec, multe vin...
Numai amintiri rămân..
Multumesc, Raul. Intr-adevar, era un caine extrem de bun, isi facea munca cu abnegatie, nimic nu-i scapa, nicio miscare, niciun sunet strain. A rupt lanturi, a sarit garduri, a facut victime (mistret, vulpe, lup-pe vremea aia inca mai erau lupi la noi in zona, acum nu mai sunt), a fost ranit... Era preferatul bunicului meu, desi si ceilalti caini erau la fel de viteji si agili. Oameni nu a atacat, dar ii tinea in loc. O miscare daca faceau, probabil sarea fara drept de apel. Tin minte ca aveam niste veri care nu prea aveau respect fata de munca omului, niste pramatii. Unul din ei, dupa o betie la cooperativa satului, a vrut sa vina sa fure o curca de la bunicul meu (care avea toate animalele si pasarile posibile, nu toti din sat aveau) si, uitand ca Barac era acasa (il adusese bunicul special pentru mine de la stana) a intrat in curte. Apoi a intrat in curtea din spate unde tinea bunicul toate animalele. Eh, atunci a sters gardul cu spatele caci Barac probabil simtise cu ce intentii vine pramatia. S-a asezat in fund in fata lui si cand incerca sa miste, isi arata coltii ca un ranjet, fara sa maraie, fara sa latre. Doar "ranjea" cum ranjesc lupii unii la altii. ) Varul asta avea vreo 16 ani si s-a pisat pe el de frica, la propriu A inceput sa strige dupa bunicu "tataieeee, iesi ca ma omoara cainele!!" )) Dupa ce l-a "salvat" bunicul de caine, i-a mai dat si el vreo doua pe cocoasa, sa nu-i mai arda de furat de la el. ))
El e etalonul meu pentru mioritici. Barac pe care l-am avut eu, ii semana perfect originalului, parca era reincarnarea lui. Iar ca temperament, desi un pic mai sociabil, ii semana binisor la alte aspecte. Doar ca nu "ranjea", el maraia sau ataca direct. Sper sa mai am bafta in curand de un Barac, poate al treilea e cu noroc
Si imi aduc aminte ca, cu vreo jumatate de an inainte sa moara, i-am dat bunicului o poza inramata cu mine si Barac al meu. Nu stia ca pe mine ma marcase atat de mult Barac al lui si nici ca imi luasem si eu un mioritic. S-a uitat la poza si a exclamat "Barac!" "Da, tataie, e Barac al meu". A plans bietul, un munte de om neclintit.. Si despre el am o multime de povesti faine, un exemplu de OM in adevaratul sens al cuvantului. Datorita lui iubesc mioriticul, animalele, le respect si le inteleg.
Am un prieten care, normal, îl ştie pe Ursu. Acum o lună îmi spune că vrea un câine, că n-are nici unul deşi stă în curte.... Îl îmbrobodesc eu să-şi ia un Mioritic, mai ales că Ioan Ioan avea (şi mai are), merge la soţie şi copil să le arate poze, inclusiv cu cei mici!
Rezultatul? Şi-a luat un Labrador, care-i toacă nervii, curtea şi urechile. Cică Mioriticul ar fi greu de întreţinut, mânâncă prea mult etc, Mioriticul trebuia să-l cumpere dar Labradorul l-a primit gratis, fără pedigree....
Scuze de oameni leneşi. Pe mine chiar mă distrează să-l periez, să-l piaptăn. Nu zilnic, dar la 3 zile iau grebla la el.
În 2014 la Alba-Iulia am propus celor ce conduc MCR să se chinuie să promoveze rasa, să apară Mioriticul pe cutiile de mâncare vândute în România, nu tot felul de rase pe care, cu uşurinţă, le confunzi cu şobolanii! Dar până acum, la aproape un an, n-am văzut, n-am auzit nimic.
Toţi prietenii îl ştiu şi-l iubesc pe Ursu dar n-am reuşit să-l fac pe unu să-şi ia! Din cauza necunoaşterii se tem, preveră dihoraşi, spaghete şi alte animale importate. Iar noi avem aşa rase frumoase şi iubitoare!!!
Sa stii ca si eu am avut o experienta asemanatoare cu un vecin, care vara trecuta isi cauta caine. I-am sugerat o rasa Romaneasca, dar nici nu s-a pus problema. Bineinteles k si-a luat un Labroador cu Pedigree, care acum la 1 an ii distruge tot. NU mai are pomi, nu mai are gazon, nu mai are loc nesapat sau haine neciupite. E atat de disperat incat a chemat un dresor sa lucreze zilnic cu el, pentru o gramada de bani, iar dupa o saptamana nu mai vrea nici sa auda omul de caine. Nu mai vrea nici banii...
In schimb, de cand il am pe Novac, in fiecare zi se mira cat e de frumos, cat e de cuminte, ce caracter puternic dar echilibrat are... Chiar mi-a zis ca regreta ca nu m-a ascultat si nu si-a luat o rasa Romaneasca.
In legatura cu pieptanatul, sa stii ca eu il pieptan foarte rar, si asta doar sa se obisnuiasca nu ca ar avea nevoie.
Cat despre idea de a avea un ciobanesc, vreau sa spun ca feedbackul este nemaipomenit. Toata lumea este incantata de el, (spre surprinderea mea, mai incantati decat de BT-rii care i-am avut) are un temperament de caine matur, f dominant, foarte increzator.
Este extraordinar el si rasa
Nu mai sunt nici Cânii bătrâni
Iar poienile-s pline spini
Nu mai e nici Florica
Mândră mai purta clopoțica
Multe trec, multe vin...
Numai amintiri rămân..
Un articol din GAZETA DE SUD, Craiova, azi 22.06.2015:
După zece ani, România are pentru prima dată două rase de câini omologate la nivel internaţional. Este vorba de Ciobănescul Românesc Carpatin şi Ciobănescul Românesc Mioritic. Şi la Craiova există crescători de campioni din rasa Ciobănesc Mioritic, iar printre ei este și Simona Mirescu. Lor și Asociaţiei Chinologice din România li se datorează acest merit.
Simona Mirescu a mărturist că lupta pentru a face ca rasele Ciobănesc Românesc Carpatin şi Ciobănesc Românesc Mioritic să fie omologate la nivel internaţional nu a fost deloc uşoară.
„Este mai mult decât o mândrie naţională să creşti asemenea exemplare de ciobăneşti şi să reuşeşti să convingi în ani că au o valoare inestimabilă şi că sunt un brand de ţară. Este o rasă aparte, minunată. Sunt câini cu un temperament deosebit“, sunt frazele de început de discuţie pe care Simona Mirescu le-a rostit cu lacrimi în ochi. Lacrimi de bucurie, de satisfacţie, de împlinire. „E un lucru firesc să lăcrimezi când vorbeşti despre asemenea rase“, a mărturisit aceasta. Ungaria are șapte rase omologate, Germania are zece, Anglia – 20 de rase, iar noi abia am reuşit să omologăm primele două rase în evoluţia noastră.
„Cele două rase meritau să-şi aibă locul în panoplia chinologică internaţională. Asociaţia Chinologică din România a făcut efoturi foarte mari. Poate că unele s-au văzut, altele nu. Timp de zece ani, în competiţiile din România şi din afara ţării, crescători ca mine au dus şi au promovat această rasă. După atâta amar de vreme, Asociaţia Chinologică din România a reuşit la Milano să convingă şi să primească votul în unanimitate de recunoaştere a acestor două rase“, a mai precizat Simona Mirescu.
Campionii din Bănie
Simona Mirescu are 17 câini. „Cresc Chau-Chau şi Ciobănesc Mioritic. Am trei perechi de Chau-Chau, restul sunt din rasa Ciobănesc Mioritic. În fiecare zi avem programul nostru de joacă, de antrenament, de plimbări. Nu ieşim foarte des în oraş pentru că Ciobăneştii sunt mari şi lumea e reticentă, deşi sunt extraordinar de iubitori, de blânzi, cu un temperament extrem de echilibrat. Sunt câini de pază, dar sunt nişte câini spectaculoşi“, ne prezintă în câteva cuvinte familia sa, Simona Mirescu.
Creşte câini de aproape treizeci de ani, iar de peste zece ani Ciobănești Mioritici, şi pe aceştia din urmă „din mândrie naţională“. „Ciobăneştii au nevoie de atenţie, antrenament, mâncare bună. Trebuie să ai grijă să fie permanent sănătoşi pentru că, dacă nu ai un câine sănătos, nu ai nimic. De asemenea, trebuie să faci o selecţie atentă la montă pentru a da mai departe linii bune, produşi buni. Odată cu omologarea începem să înţelegem cât de important este să avem teste de displazie ca să avem din punct de vedere genetic o rasă sănătoasă. Este nouă şi noi trebuie să dăm exemplare bune, sănătoase. Europa trebuie să înţeleagă că noi nu suntem numai cei care omorâm câini, îi eutanasiem. Românii iubesc câinii!“, a precizat Simona Mirescu.
Grija, atenţia, dragostea, dăruirea au făcut ca Mioriticii Simonei Mirescu să fie astăzi campioni.
„Avem exemplare de elită, unamim recunoscute atât naţional, cât şi internaţional, şi tocmai pentru că aveam valoare chinologică la această rasă am luat decizia ca în anul omologării, ştiind că va fi la Milano atât Expoziţia Mondială, cât şi cea Universală, să mergem cu un pui de trei luni şi trei săptămâni, Gerula de Pont Euxin, care era la prima lui tentativă chinologică, şi cu o pereche de fraţi, Naris şi Nora. Ei sunt deja campioni juniori europeni, campioni de Cehia şi România“, a povestit Simona Mirescu.
Au fost zile de competiţie grele la Milano, dar încununate de succese. Micuţul Gerula a primt titlul de BOB Minor Baby World Winner. „Deschizătorul competiţiei mondiale a fost Gerula, care a primt titlul de BOB Minor Baby World Winner. Aşa ceva trăieşti poate o singură dată în viaţă. Naris ne-a completat bucuria când a câştigat al doilea Certificat de Aptitudini de Campion (CAC). Şi Nora la femele, la intermediar, a câştigat titlul de CAC. Au fost Class Winner şi au luat cel de-al doilea CAC. Pentru noi a fost o satisfacţie foarte mare, pentru că nu este uşor să devii campion din două competiţii. De regulă trebuie patru sau cinci ca să primeşti titlul de campion de ţară. Am fost prezenţi şi la ringul central atât la clasa Baby, cât şi la parada rasei româneşti, unde ne-au reprezentat cu mândrie. Au intrat în ring atât Ciobăneştii Româneşti Carpatini, cât şi cei Mioritici. Am făcut o defilare aplaudată la scenă deschisă. Fiind rasă nouă omologată, pentru toată lumea a fost un regal“, a precizat Simona Mirescu. Şi ca întotdeauna, atunci când este vorba de finalul unei competiţii importante, Simona Mirescu şi-a însoţit Ciobănescul în port tradiţional românesc. „E o datorie de onoare faţă de ţara mea ca întotdeauna într-o finală importantă să intru în costum popular, ca să pot să prezint rasa naţională aşa cum trebuie“, a mai precizat Simona Mirescu, stăpâna celor trei campioni din Bănie.
Extraordinara munca ta!! Felicitari!!
