STÂLPUL CU LANŢURI



         Pasiunea pentru câini o am încă de mic, cu toate că provin dintr-o familie de medici, persoane cu mari reticenţe la animale şi apropierea acestora de om.
         Prima pasiune a fost boxerul, câini ce îi am şi acum la suflet; un temperament de excepţie, carcaterul, aspectul, multe m-au legat de această rasă, dar am renunţat după ce în `93 mi-a fost otrăvit un mascul de mare viitor şi la o săptămână după, mi-a fost furat un mascul de import, cu care tocmai luasem RPJ.

Catea inainte de luna plina !Mara.

         Ciobăneştii.... sincer, nu am fost prea ataşat de ei la început. Primul aşa-zis mioritic a ajuns la mine pentru că nu aveam câine de pază . M-am tot plâns pe la toţi prietenii, până când s-a nimerit să audă un crescător de oi din Făget care avea stâna pe Dealul Feleacului, stână prevăzută şi cu Borzoş al meu, care avea mare apetenţă pentru picioare de turişti fără discriminare de vârstă şi sex, deci nu mai era bun pe acolo că risca omul amenzi. Dar la mine în ogradă s-a nimerit exact ce trebuie doar că după ce mi l-o priponit omul de stâlpul din mijlocul curţii, nu mai puteam nici trece nici să ne apropiem de el.


         După ce am frecat gardul cu spatele aproape o săptămână, într-o dimineaţă în timp ce eram concentrat cu o sudură mai rebelă la o maşină, s-a rezemat pur şi simplu de mine şi mă privea în ochi. Am înlemnit cu brennerul în mână, stăteam cu jetul de acetilenă în pământ şi nu ştiam ce să fac, apoi m-a lins pe faţă....io nimic ! A plecat demn şi s-a asezat lângă stâlp, demn, flegmatic de parcă vroia să-mi spună: "Fraiere, dacă vroiam s-o fac ,o făceam de mult !".


         În seara acelei zile i-am scos restul de lanţ de la gât şi nu l-am mai legat niciodată. S-a întors după ani la treaba lui la oi, când aveam deja alţi doi masculi în curte, că aveam în sânge spiritul de competiţie, iar selecţia e pentru mine un sport care dă dependenţă. A fost un domn !


         Îl luam cu mine la pescuit să nu se încaiere cu ceilalţi şi într-o zi când pescuiam pe un iaz, au trecut oile pe aproape, s-a lipit, a mers o vreme după ele, apoi s-a întors. Ciobanul, moldovean după accent, mi-a dat bineţe s-a uitat lung la câine şi a plecat. După câteva ore, a venit o maşină de teren cu un tip micuţ şi jovial care vorbea non stop şi dădea din mâini ; era proprietarul oilor şi avea şi pescăria în concesie ; vroia să cumpere câinele, că i-a spus de el ciobanul, că pot să-l văd când vreau să mă conving c-o duce bine şi d'astea. Între timp s-a apropiat şi ciobanul şi ne privea de la distanţă sprijinit în bâtă. Câinele s-a ridicat de lângă mine s-a dus şi l-a mirosit şi s-a asezat lângă el ; am înţeles atunci că a ales.
         I-am strâns mâna omului şi i-am spus să aibă grijă de câine şi să-l folosească sănătos.


         Nu mi-a fost greu, nu l-am crescut, nu i-am fost stăpân, era un dur, dar un partener de nădejde care mi-a arătat că are caracter, nu o javră lătrătoare cu care faci ce vrei... şi poate cu asta a reuşit să mă prindă, să-mi impună respect, să mă stârnească... parcă nu a acceptat că acasă doi căţelandrii aveau să-l înlocuiască şi a dorit să plece, să ne facă despărţirea mai uşoară... mare domn !


         Încântat de cunoştinţă...


Autor: Drăgănescu Valeriu Adrian

This is an example of a HTML caption with a link.