Ciobănescul Mioritic este foarte echilibrat, calm şi totodată vigilent. Este un foarte bun câine pentru paza turmelor sau a curţii, foarte curajos şi un luptător eficace contra posibililor agresori (urs, lup, râs). Cu toate că prădătorii turmelor sunt pe cale de dispariţie la nivel european, Mioriticul işi păstrează nealterat temperamentul şi calită ţile de muncă formate în sute de ani şi este oricând dispus să răspundă oricărei provocări. Este neîncrezător cu necunoscuţii. Are calită ţi vădite de câine de pază şi un stil specific de atac: avertizează prin mârâit, muşcă, rupe, se retrage planificându-şi următoarea intervenţie. Prin această metodă el îşi hărţuieşte adversarul şi-l îndepărtează. Trebuie menţionat că este un câine care gândeşte, care face deosebirea dintre o situaţie periculoasă pentru el sau stăpân şi o situaţie care nu prezintă pericol. Mioriticul întotdeauna va acţiona în consecinţă. Exemplarele acestei rase sunt teritoriale, în special masculii, care sunt mai aspri şi acceptă mai greu sau deloc alţi câini ori alte elemente străine în spaţiul lor, în timp ce femelele sunt mai docile, mai temperate, mai uşor de manipulat.

Mioriticul e un câine care iubeşte să colaboreze cu apropiaţii şi care nu-şi ignoră stăpânul. Este activ, viguros ş şi este un adevărat spectacol să-l priveşti. Curajul, dârzenia, devotamentul, echilibrul, mândria, corectitudinea, tenacitatea au făcut din el un personaj de poveşti şi de legende populare, ramânând astfel în memoria tuturor celor care l-au întâlnit într-o formă sau alta.

         Ciobănescul Mioritic acţionează în echipă şi înclinaţia lui principală este aceea de a păzi teritoriul şi membrii familiei. Activitatea sa intensă începe seara şi se încheie dimineaţa. În acest interval, dă ocol teritoriului şi se aşează în puncte strategice pentru a avea o perspectivă cât mai bună asupra a ceea ce se întâmplă. În situaţii exceptionale, este dispus să- şi sacrifice viaţa pentru familie şi pentru ceea ce are în pază. Are o personalitate puternică, actionează doar atunci când este cazul, preferând să- şi conserve energia.

         Mihai Moşandrei spunea referindu-se la ciobăneştii româneşti că:

„un câine de pază nu e acela ce muşcă pe oricine intră în curte fără deosebire, ci acela care se repede şi atacă numai când este asmuţit. Un câine bun de pază nu e fiorosul legat de viţă, ci acela care dă mereu ocol curţii sau viei şi cu un lătrat energic vesteşte pe stăpânul său de primul nepoftit ce pătrunde în podgorie sau în curte”.

         Aceşti câini posedă un anumit grad de independenţă şi încăpăţânare şi un devotament ieşit din comun faţă de stăpân. Se comportă extraordinar cu mezinii familiei şi le permite numeroase jocuri şi încălcări ale bunelor maniere canine. Copiii îl adoră, iar ataşamentul Mioriticului faţă de aceştia nu cunoaşte limite.

         Această rasă se adaptează foarte uşor oricărui tip de habitat şi se integrează perfect în comunitatea în care trăieşte. Poate îndeplini cu uşurinţă atribuţiile de câine de oi, de show, de paznic al curţii sau de animal pt. companie. Deoarece doreşte să- şi mulţumească stăpânul mereu şi pentru că ciobăneştii au o inteligenţă peste medie, Mioriticul răspunde foarte bine la dresaj. Nu au nevoie de dresaj pentru pază întrucât aceste trăsături sunt native, înrădăcinate în structura sa. Câinele trebuie educat, disciplinat, socializat şi îngrijit astfel încât să nu deranjeze pe cei care iau contact cu acesta. Are nevoie de un stăpân ferm, cu psihic puternic şi capacitate de convingere care să-i modeleze instinctele şi alături de care să formeze o echipă solidă unde fiecare îşi cunoaşte locul şi îndatoririle. Căţelul trebuie educat de mic şi expus la cât mai mulţi stimuli pentru ca la maturitate sa fie un paznic echilibrat, iubitor de familie şi copii.